Doamne, Îți mulțumesc pentru vara aceasta, care m-a făcut să văd roadele atât de bogate ale pământului și care mi-a arătat că, atunci când sădești, rodul nu întârzie să apară.
Îți mulțumesc pentru toate revederile cu cei dragi, care m-au învățat că toți cei care pleacă văd în cei rămași un acasă în care să se întoarcă.
Îți mulțumesc pentru ploile de vară care au răcorit ardoarea pământului. Mi-au arătat că și cele mai grele arșițe sunt stinse de ploi răcoroase.
Îți mulțumesc pentru zilele cu arșiță, pentru că și acestea mi-au arătat că lumina poate să ardă atunci când alegi să o sfidezi.
Îți mulțumesc pentru că ai mai lăsat macii să-și arate splendoarea și în iunie. M-au învățat că frumusețea autentică e rară și așteptată și nu se găsește tot timpul.
Îți mulțumesc pentru o Românie care și-a așteptat fiii cu câmpurile aurite.
Pentru grâul care încă se mai treieră pe câmpuri și care mi-a arătat, încă o dată, că hrana cea de toate zilele nu e deloc sofisticată.
Îți mulțumesc pentru câmpurile de floarea-soarelui care au salutat și anul acesta, cu gesturi regale, lumina soarelui. M-au învățat să caut lumina cu îndârjire, dar să nu sfidez întunericul.
Îți mulțumesc pentru câmpurile pe care le-au cutreierat copiii mei, pentru praful care s-a ridicat în urma roților bicicletelor lor. Mi-au spus, încă o dată, că în simplitate crește cea mai frumoasă copilărie.
Îți mulțumesc pentru roadele bogate care s-au frânt pe mesele pline de oameni dragi, au hrănit trupuri și au bucurat suflete. Am învățat că roadele devin mai bune atunci când sunt împărțite cu cei dragi.
Învață-mă, Doamne, să nu mă pierd în arșița lumii, așa cum nici viața nu se pierde în fierberea zilelor de vară.
Ajută-mă să-mi răcoresc simțirea în ploaia ochilor, așa cum pământul își găsește alinarea în furtunile de vară.
Arată-mi mereu drumul către rodul sufletului, așa cum vara caută să-și arate cele mai de preț roade ale anului.
Și nu mă lăsa să mă pierd în deșertul zilelor de vară, ci ajută-mă să mă adun, ca apa după ploaie.
Și fiecare vară să-mi aducă aminte că, pentru a rodi frumos, uneori e nevoie să mă frâng ca să devin aur lămurit în foc.
Andreea R. Crainic