Am ajuns ziua de Ajun…a ajuns Crăciunul împachetat în hârtie de carton, maro.
Crăciunul românesc a călătorit kilometrii întregi să se așeze nițel și la Bilbao. Dacă nu-i la el acasă, de ce să nu se rupă o bucățică să se așeze și în zări străine.
Pentru Crăciun nu contează pământul. Crăciunul românesc își caută magii care să vestească și în zilele noastre că Iisus s-a născut. Nu contează câte ape trebuie să traverseze, pentru a vesti bucuria bucuriilor.
A călătorit acum câțiva ani prin candela care arde la icoane. Arde, neîncetat, în camera de la Bilbao. Lipsa de acasă se mai alină prin lumina candelei și prin gust dulce frământat în palme de mamă. Și uite așa a ajuns Crăciunul românesc să călătorească în Țara Bască. La noi, mai precis. Ați înteles ideea, dragi români de pe meleaguri străine. La noi a ajuns Crăciunul cu o zi înainte de Ajun. Greu Crăciunul nostru românesc. Cu greutate e și însemnătatea lui.
Castraveți murați, muschi de porc afumat în curte, eugeniile lui Nectarie, „totoși” care să ne țină de frig și de dor, cu multe gânduri în ei…multe bunătăți comestibile, cu miros de casă. Iar la final, cozonac și tradiționalele cornulețe. Până și în zahărul pudră de pe deasupra noi vedem zăpada de azi dimineață care așterenea ograda bunicii. A ajuns și la noi. E pe cornulețele făcute de mama. Și zăpadă noastră are și gust….dulce. Dar ca să nu vă amăgesc, are gust, în primul rând dulce, apoi puțin amărui. Amărui vinde de la dor.
Ieri dimineață ningea ca în poveste acasă. Și acum trei săptămâni ningea și mă plângeam la mama ca mi-e dor. Și-apoi ce credeți? Zăpada s-a dus, nu și dorul ei. A încins cuptorul și-a zis că dacă nu suntem acolo sa facem oameni de zăpadă, sa ne pună ea nițel pe cozonac praf de zahăr. Ne-a făcut zăpadă la cuptor.
Ieri dimineață ningea iar și ghiciți ce? Tot ieri au ajuns și cornulețele și cozonacul cu zăpada de acasă. Zăpada de mamă nu s-a topit, a ținut până la noi. Ce nu face dragostea unei mame? Dorul de mamă poate să facă zăpadă din zahăr pudră, să-ți pună întreaga iarnă pe cozonac, să transforme distanțe în înfinite apropieri.
Ieri când am desfăcut pachetul, cu ea și sis în apel video, am auzit-o spunând – Ăsta e Crăciunul meu.
Ăsta e și Crăciunul nostru. Cu doi pui de oameni la lumina candelei și a luminilor de brad. Cu recunoștință căutând steaua care vestește nașterea Pruncului Iisus și…. Mai rămâne să degustăm cozonacul, din praful de zahăr pudră să facem un om de zăpadă și să ne dăm cu sania pe pârtia din suflet.
Un lucru esențial e clar. Astăzi putem să spunem Pruncul Iisus s-a născut dând lumii un suflu nou, și nouă același dor. De acasă.
Crăciun cu renaștere să fie! Și doruri puține!
Noi ne ducem să facem oameni de zăpadă din praf de zahăr pudră și să ne băgăm nasurile în cârlionți de băieței. Și să colindăm!
Andreea R. Crainic