Poate că astăzi este un context potrivit să vorbim despre motivul pentru care am ales să ne formăm în continuare ca oameni raportându-ne la limba noastră maternă, limba română.
Am fi putut să preluăm în totalitate limba țării adoptive și, poate, din anumite puncte de vedere lucrurile s-ar fi simplificat destul de mult. Dar am rămas aceeași îndrăgostiți de limba română și de țară, chiar dacă am ales de cinci ani calea străinătății.
Știm foarte bine ce nu are România, dar și mai bine știm ce are cel mai frumos România și anume….limba română și ortodoxia.
De aceea, în continuare limba noastră principală de bază în care ne exprimăm este limba română, chiar dacă între timp au apărut și cei doi copii, Nectarie și Serafim. Pentru ei, primul grai pe care l-au auzit a fost graiul românesc.
Nici măcar nu a existat o discuție în prealabil despre limba în care vom vorbi copiilor noștrii, ci pur și simplu s-a întâmplat. Firesc și fără prea multe dezbateri.
Apoi, desigur, a urmat și o discuție pe tema aceasta în care am dat voce gândurilor noastre comune de părinți și cumva au prins și mai bine contur motivele pentru care am ales să abordăm atât de profund limba română în casa noastră, locuind și trăind în Spania.
Și țin minte că printre principalele motive s-au numărat:
Suntem români.
Suntem singura sursă a copiilor de a lua contact cu limba română. Ne gândeam că se vor îndeletnici destul de repede cu limba spaniolă,fiind limba vorbită afară, loc în care petrecem majoritatea timpului.
Noi suntem singura șansă a copiilor de a învăța limba din țara de origine.
Ne dorim foarte mult să aibă acel limbaj personal cu bunicii, cu rudele, pe care nu îl pot avea decât stăpânind limba în care se exprimă bunicii. Regionalismele, expresiile, până și exclamațiile nu ar fi fost la fel de savuroase dacă nu s-ar fi petrecut în limba maternă a bunicilor. Și nici acea naturalețe specifică limbajului nu s-ar fi instalat la fel de ușor între copii și bunici dacă nu ar fi împărțit același grai, dat fiind faptul că se văd destul de rar. Acesta ar fi un element contrastant și rapid de legătură naturală, în afară de cea de sânge.
Frumusețea și complexitatea limbii române. Fiind o limbă latină și cu mare încărcătură fonetică, ne-am dat seama că i-ar ajuta foarte mult pe copiii noștri să învețe mult mai ușor și alte limbi străine. Complexitatea sonoră a limbii, limba română având și sunete ascuțite și lungi dar multe și muzicale și rotunde, oferă posibilitatea copiilor noștri să dezvolte o ușurință în a învăța alte limbi, fie ele latine sau asiatice sau de orice fel.
Ne dorim ca limba de bază pe care să se așeze toate celelalte limbi, limba pilon, să fie limba maternă.
Încărcătura culturală și istorică pe care o aduce cu sine limba română.
Nu am exclus niciodată ideea unei reîntoarceri.
Cred că acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care limba în care ne exprimăm verbal și emoțional, este limba română. Poate de aceea 80% din biblioteca noastră, atât pentru copii, cât și pentru părinți, este cu cărți în limba română.
Dar trebuie să recunoaștem că, ceea ce l-a ajutat, poate cel mai mult, pe Nectarie să învețe limba română aici, a fost și este cititul. Și faptul că, de fiecare dată când există riscul în casă să apară un nou cuvânt româno-spaniol, îl corectăm și îi spunem varianta corectă.
Ce ne-a surprins destul de mult la Nectarie, pentru că el este mai mare și deja are un limbaj în care se exprimă, este că a înțeles foarte bine dinamica folosirii limbilor. Româna acasă și cu noi, spaniola în prezența locuitorilor de aici. Reușește să pună îmediat una sau cealaltă limbă în mișcare, în funcție de persoana cu care vorbește.
Dar poate cel mai mare succes pe care l-am considerat noi cel mai important privind limba maternă a fost altul.
Într-o seară, foarte târziu îl auzisem pe Nectarie vorbind în somn și îl strig pe Andrei:
– Tati, tati! Vino!
El, mai mult speriat și somnoros, vine și așteptând într-un fel de suspans mă întreabă:
– Ce este?
– Nectarie visează în limba română!
Ei bine, asta ne-a confirmat cumva că, pilonul de bază al graiului lui Nectarie s-a așezat. Rămâne doar să construim pe el și să așezăm cărămizi importante. Iar pe lângă acest pilon să dăm voie altor limbi și culturi să se așeze în voie cu toată deschiderea din univers.
Așa că, grai românesc, rămâi primul din univers.
Pentru noi câinele încă latră HAM HAM și dorul nu se poate traduce.
La mulți ani, Românie! Noi te sărbătorim în fiecare zi vorbind, citind și chiar visând în graiul tău.
Andreea R. Crainic