Sunt un copil neascultător,
jonglez printre sporturi și minciuni,
hoinăresc prin mirosurile pădurilor
arunc cu lut pe blocuri de cărbuni.
Sunt un pustnic netrăit, strivit,
ascuns în mulțime pe peronul mare,
caut trenul, caut vagonul potrivit,
caut rolul vieții spre mântuire, nu pierzare!
Sunt un străin printre localnicii imperiului
mă plimb pe străzile înguste și întunecate,
joc mima pe culori la umbra piedestalului,
sunt un actor repezit cu replicile tăiate.
Sunt un student iluziv în fericiri, nefericiri,
vorbesc o altă limbă decât cea maternă,
îmi fumez libertatea predicând prin amintiri,
în rolul unui actor repezit la lumină de lanternă.
Sunt un soț soare pentru a lui floare,
într-o grădină înconjurată de spini,
joc cu adevărat rolul meu cel mai mare,
în regia unui regizor ascuns de crini.
Sunt un actor repezit ce învață răbdarea:
răbdare, răbdare, răbdare, pe scena vieții cărare.
Joc fără un plan B, fără să existe vreun mâine din cer.
Sunt un nevrednic actor ce cândva a jucat un rol de înger.
Andrei Crainic
