Aici promovez lectura în rândul copiilor și scriu despre beneficiile ei, cât și despre cărți pentru copii.
Din experiența proprie, cu copiii mei, am ajuns să scriu acest articol.
Probabil că intrigă acest titlu, pentru că ne gândim că niciodată cărțile nu sunt prea multe.
Adevărul este că mă tot uit la ditamai biblioteca pe care o avem în casă, cu peste trei sute de cărți pentru copii, și sunt zile în care copiii mei chiar nu au chef să citim. Și uneori se întâmplă asta zile întregi.
Așa a venit și ideea să scriu aceste rânduri. Cărțile sunt prea multe când nu dau voie copiilor să digere, într-un ritm firesc, toate semnificațiile ei. De multe ori, citim o carte, apoi trecem la alta și tot așa.
După ce am observat comportamentul celor mici ai mei, pot să îmi seama când cărțile sunt prea multe pentru ei.
Ritmul unei cărți ar trebui să fie acela în care o citim, copiii au timp să o digere, o recitim. Revedem detalii noi. Construim o poveste nouă pe seama personajelor, scoatem sensuri și semnificații. Vorbim despre stări, culori, vreme. Cu alte cuvinte, epuizăm cartea.
Ajungem chiar să visăm despre ea sau să construim noi povești pe seama ei. Abia atunci consider eu o carte digerată.
Când copiii cer de multe ori aceeași carte, nu e semn rău deloc. E semn că descoperă noi sensuri în pagini, noi detalii și că încă le place să stea prinși în firul acelei povești. Acesta este un digerat firesc, într-un ritm care construiește.
Ce se întâmplă însă când citim cărți una după alta?
Intrăm din firul unei povești în altul, ne antrenăm ochii cu anumite ilustrații, culori, semnificații vizuale. Iar imediat trecem în alt fir epic, altă situație de viață, alt tablou cromatic, și tot așa.
E ca și cum un om ar alerga într-o zi în două sau trei vieți. Sau într-o săptămână în zece.
Asta este, de fapt, multă informație de digerat pentru cei mici și antrenament minim pentru detalii, pentru semnificații, pentru cultivarea esteticii. Schimbarea registrelor de poveste foarte des îi transportă, de fapt, în prea multe situații de viață sau în pielea prea multor personaje.
Asta poate să fie prea mult pentru ei. Iar efectul poate să fie, fie pierderea interesului pentru lectură, fie un amalgam de informații pe care nu știu unde să le așeze și să le structureze încât să îi construiască frumos.
Și care e soluția?
Soluția pe care o văd eu este să setăm un număr de cărți pe săptămână sau o dată la două săptămâni. Dar acesta să nu fie mare, trei-patru cărți.
Măsura trebuie să fie în toate. Prea mult-ul poate să se producă și în cazul lucrurilor bune. Și cărțile pot fi prea multe dacă nu sunt asimilate și digerate firesc, într-o bucurie a lecturii, ci într-un maraton al poveștilor.
Copiii noștri își cultivă capacitățile atunci când au timp să așeze informațiile, să le segmenteze, să le pună în sertare potrivite pe care să le deschidă la nevoie.
Or, maratoanele de lectură pot însemna un repede-înainte în acest proces, iar această asimilare poate să devină un haos, mai degrabă. Informația nu se va așeza, nu se va structura, copiii nu vor știi de unde să o acceseze la nevoie.
Lectura funcționează atunci când se face în ritmul firesc al copiilor și cu bucurie.
Știu că e vorba de lectură, dar dacă nu știm cum să o „servim” celor mici, poate să devină acel PREA MULT.
Voi cum vedeți asta?
Ați simțit vreodată că sunt prea multe cărți? Vreau să știu că nu sunt singura care are „gânduri ciudate” și care, deși promovează lectura, poate să spună că aceasta devine uneori prea mult când nu este făcută cu bucurie.
Andreea R. Crainic