Mă prinde toamna cel mai bine
În cafeniul din părul meu,
În iubirea-mi din tine,
În galbenul de sub ochii căprui,
În tăcerile ploioase, când taci prea mult,
În loc să spui.
Te prinde toamna în gropițele-mi din obraji,
În zâmbetele-mi aruncate ștrengar printre copii —
Parcă-s bărcuțe ce plutesc peste ploile de griji,
Cum plutesc frământările toamnei în culori vii
Mă prinde toamna în ploile mocănești —
Curg renunțări ce aduc răsărituri noi.
În ruginiul din pleoape, adesea mă privești,
Mi-aduci zâmbetul ce vrea să plece înapoi.
Ne (cu)prinde toamna, iubitule,
Ne șade cel mai bine îmbrățișați de ea.
Împreună privim arămiu zorile,
Toate culorile pământii de ne-ar împresura.
Andreea R. Crainic