Unde îmi crești, copile? Mai stai puțin pe loc,
Măcar o oră, două, cu tine să mă joc.
Să las mâncarea aia pe foc să mai aștepte,
Căci mâine sau poimâine dorul o să mă-mbete.
Unde îmi crești? Mai stai să fii copil,
Să mă aștern pe jos cu tine, inutil,
Să mă prefac în animalul tău preferat,
Căci mâine parcă albul în păr mi-e presărat.
Unde îmi crești, copile? Mai stai să mai deșterni,
Să sari, să țipi, să râzi, să încălzești și ierni,
Mai stai să aduni pietre, mai stai să obosesc,
Căci timpul tare fuge, nu-i vreme să clipesc.
Unde îmi crești și-alergi așa grăbit?
Mai stai să-ți pieptăn părul ce pare neîngrijit,
Un infinit de ore… Hai, culcă-te târziu,
Căci mâine-ai fi departe și somnul nu-ți mai știu.
Dar hai, copile, stai, nu te grăbi să crești,
De dor și nostalgie riduri ai să-mi trezești.
Îmi fii acum, încet, copil, nu te grăbi,
Căci mâine-am să mă uit pe geam… de te-oi zări.
Cândva vei fi plecat, dar să nu uiți nicicând,
Căci brațele-mi întinse te-așteaptă orișicând.
Oriunde-ai perinda și-oricât ai fi de mare,
În inima-mi de mamă rămâi același soare.
Andreea R. Crainic