A plecat. Sora mea a plecat înapoi în Spania și am rămas cu inima strânsă în urmă, ca mulți alți români din țara noastră.
Îmi amintesc ce sentiment greu mă încerca atunci când ne reîntorceam și noi în Spania din vacanța de vară petrecută în România.
Și nu pot să nu mă gândesc că vara e vremea reîntoarcerilor, dar și a rămânerii. Un gust dulce-amar pe care fiecare vară ni-l aduce în țara noastră.
Un gust care este purtat de la graniță până în cele mai uitate sate. Chiar și acolo, acest gust al regăsirii și al despărțirii pătrunde pe ulițele bunicilor. Câți bunici nu rămân în porți, câți părinți nu-și privesc copiii cum pleacă, câți copii nu plâng în urma părinților, neînțelegând de ce trebuie să stea departe de cele mai dragi ființe.
Așadar, dragilor, vara e dulce și aurie, sărbătorește venirea fiilor. Dar nu e deloc ca în pilda fiului risipitor. Mulți fii nu rămân… Și fiii nu sunt risipitori, ci agonisitori. Unii agonisitori de sănătate, alții de mai mult, unii de mai bine. Fiecare căutând ceva. Așa cum a fost și în cazul nostru.
Așa se face că, atunci când fiii se întorc, România își scoate boul cel îngrășat, câmpurile se auresc, își arată splendoarea. Dar mai apoi acestea rămân tot goale. Tot n-are cine să le cultive, natura ruginește de dor și neputință.
Nu știu cum altfel aș putea descrie sentimentul acesta, atât de proaspăt, pe care îl simt după plecarea surorii mele. Câți nu simt așa?
Înflorești și ruginești într-o singură vară.
Și totuși, n-aș vrea să ne rămână privirea întoarsă către ruginire. Aș păstra mai degrabă în suflet sărbătoarea celor reîntorși definitiv. Pentru că, de foarte multe ori, tot vara se întâmplă ca reîntoarcerile să devină rămâneri permanente. Spre acestea mi-aș întoarce inima.
Știu că și în cei plecați, în mulți dintre ei, este mereu un sâmbure de reîntoarcere… Mai știu că mulți sunt chemați de glasul pământului, al credinței, al părinților. Toți avem un glas care ne-a chemat… Și mai știu că fiecare chemare, la un moment dat, va avea și răspuns.
Sora mea a plecat. A luat cu ea o frumoasă înrudire între fetița ei și băiețeii mei. Un „Cum ar fi dacă ar crește împreună?”.
N-avem răspuns la această întrebare, dar am cultivat nectarul amintirilor lor din această vară, pe care să-l consumăm până vara viitoare.
Cultivați bucuria cu cei reîntorși. Strângeți nectarul revederii, ca ruginirea despărțirii să doară mai puțin.
Pentru că vara nu aduce doar plecări. Vara seamănă, în tăcere, și întoarceri
Andreea R. Crainic