Sunt perioade din an, acele perioade, în care se aștern tăceri greu de purtat. Sau greu de pus în cuvinte. Tu simți această perioadă de după sărbători? Pentru mulți, chiar foarte mulți, e o perioadă a despărțirilor greu de dus. Mame la porți, bunici în prag, copii neputincioși. Până la o dată viitoare.
E perioada în care ne-am adunat, ne-am schimbat cu bucurie vâlvătaia iubirii și a regăsirii, ca după aceea să vină perioada aceasta… de după sărbători. Perioada despărțirilor.
Mulți ani la rând am fost cei care au plecat. Nici plecările nu sunt deloc ușoare de dus. Anul acesta suntem cei care rămân… și rămasul e golul pe care îl simți o vreme îndelungată în fiecare respirare.
Rămasul e cu amintiri, cu locuri în care ai memorat un tablou, în farfurii goale care au stat cândva la masă pline sau în chiuvetă, murdare. Rămasul e cu cearșafuri curate pe culme, pe care nici înghețul nu le șterge din căldura celor ce le-au învelit. E cu fum într-un singur horn, căci celelalte fumegă dor, care nu merge spre cer, rămâne în suflet să fumege lipsă.
Rămasul este cu curtea goală, puține urme peste zăpadă, mai mult praf de cer pe leagăne… luminițe care încă se mai aprind timid, a strigare.
Despărțirile, dragă cititor, s-au impregnat atât de adânc în mădularele acestui popor al nostru. De prea mulți ani respirăm și plângem despărțiri, rămâneri și plecări. Curți goale, părinți în prag, copii care nu înțeleg. Despărțirile românilor nu sunt despărțiri obișnuite… sunt cu „poate ne mai vedem”, deși timpul bunicilor nu-l poate nimeni îngheța… sunt despre serbarea aceea pierdută, despre acele anotimpuri care au trecut peste ființele iubite și care nici pe tine nu te țin deloc.
De aceea, la români, la noi, bucuria de după sărbători e mereu urmată de muuuulte tăceri care înverzesc în plină iarnă… doruri care înfloresc pe fulgii reci ai lui ianuarie.
Bucuria revederii e urmată, de fiecare dată, de un alt rămas-bun. Gusturi dulci-amare, care se îndulcesc rar și se amărăsc la fiecare pas făcut departe. Și la fiecare privire rămasă în gol.
Ei bine, această perioadă… o trăiesc diferit, ce e drept, și cuget că nu e cea mai grea misiune să pleci, ci să rămâi. Perioada aceasta, dragă cititor, e perioada planurilor, poate a rezoluțiilor, dar pentru mulți, foarte mulți… chiar prea mulți, poate, e perioada despărțirilor.
Și simt că nu plecarea e cea mai grea. Cea mai grea este rămânerea — aceea care te învață să trăiești cu golul, fără să îl alungi.
Andreea R. Crainic