Acasă-i unde e covorul acesta de copii. Acasă-i unde e mașinuța aceea roșie lângă brad, uitată de unul dintre puișori. Acasă e când calc pe o jucărie și aproape că mă-mpiedic în gânduri de…offf, iar au lăsat jucării pe jos. Acasă-i unde luminile din geam amintesc de bucuria lui Nectarie când le-am așezat pe perdea. Acasă-i unde globurile din brad sunt câte trei unul lângă altul, pentru că un năzdrăvan s-a gândit să le schimbe locul. Acasă-i bradul din care am smuls aproape toate decorațiunile de la bază pentru că sunt mici și periculoase pentru bebe.
Acasa-i cu covor de bebeluși, nu mai e cu covor pufos pentru picioare de adult. E cu covor de bebeluși, pentru căderi blânde. Acasă-i lumea de după canapea, când te gândești să o dai deoparte. Ce nu găsești acolo? De la mașinuțe, laaaa….exact, fix ce ai căutat mai mult de o săptămână poate. Chiar acea telecomandă care a fost plimbată mai mult de o săptămână prin parcuri, pe care am cumpărat-o din nou și care a devenit din una, două. Râd și acum.
Acasă nu-i un loc, acasă-i un împreună. Acasa-i un NOI. Acasă-i unde nu mai reușești să duci o frază la sfârșit fără să fii întrerupt de o mie de ori. E unde nu reușești să ai o conversație decentă fără fundal de maamiiii sau tatttiiiii!! E despre perne pe jos și cearșafuri curate întinse în salon, pentru că….e mult mai interesant să dormi într-o peșteră improvizată decât într-un pat pufos și moale. Acasă-i cu zeci de ridicări de la masă, mii de pupe pe bubițe, milioane de ținuturi în brațe, catralioane de rânduri citite.
Acasă-i despre nu mi-e somn seara sau nu mai vreau să dorm dimineața. E despre felia aceea de pâine care trebuie să fie tăiată perfect de la prima oră a dimineții, sau despre ….”gaca” adică gata a lui Serafim care a decis că îi este de ajuns somnul. Este despre mult mmm, mmmm, mmmm cand trebuie să ghicești cum fiecare mmmmm, deși pronunțat la fel, înseamnă mereu altceva. E despre….. Despre ce este acasă? Despre n-am timp să fac mâncăruri sofisticate, dar măcar portocalele acelea le pot arunca în cuptor să miroase a Crăciun. Sau despre, n-am timp să fac sarmale sau mâncăm sarmale foarte rar, dar….să curăț praf de făină din toată bucătăria, că nah așa ne-a venit să mimăm ninsoarea. Despre ce poate să fie acasă?
Despre oboseală, epuizare, nopți albe, dimineți și mai albe….pauză cât să respiri și….acasă e despre suntem în prezent. Suntem bine, ne odihnim în sănătate (atât cât este ea). Ne odihnim într-un haos dulce. Despre acele două perechi de picioare care se mai unesc printre alte două perechi de piciorușe de copii. E despre atât, acum….ne suntem! Acasā, ni-l facem. În fiecare zi. Acasă nu-i despre un loc. Acasă e despre suntem.. N-aș mai putea să am un alt acasă decât ei. Băieții mei. Acasă sunt ei. Iar eu, ca o umbră ce încercă, cu voia lui Dumnezeu, să îmbrace când pe unul, când pe altul. O umbră în care a pus Dumnezeu uman și mă numesc Eu. Mamă de Nectarie și Serafim. Acasă-i voi, băieți. Să știți asta!
Acasă nu e un loc, acasă e o stare. De NOI. Peste această stare de NOI se revarsă bând lumina neînserată a candelei ce mai consolează grijile zilei și le așează în acceptarea viețuirii pământești.
Andreea R. Crainic