Aripi care nu s-au frânt.
Când am început activitatea cu biblioteca, acum un an și ceva, am primit subtil întrebarea: de ce nu-mi ajunge să fiu doar mamă? De ce îmi doresc să fac o bibliotecă pentru copii, să las pe alții să facă mai mult pentru comunitate. Știu că intenția nu a fost nicidecum una rea, poate din prea multă grijă sau…
Am mers acasă și, în ziua aceea, am plâns. Am plâns pentru că simțeam o nedreptate teribilă. Am plâns pentru că am ajuns să mă întreb și eu, să am îndoieli: oare să fie așa? Oare să nu îmi ajungă să fiu doar mamă?
După ce m-am frânt, ajungând la momentul de lectură cu copiii mei, și răsfoind și citind cărți, mi-am reconfirmat de ce sunt atât de îndrăgostită de cărțile pentru copii.
Mi-am reconfirmat că, da, biblioteca era pentru mine o punte către comunitate, dar mai ales o bucurie imensă de a împărți bucuria lecturii și cu alți copii.
Câteva săptămâni n-am mai postat nimic. Am stat în umbră și am analizat DE CE-ul meu legat de bibliotecă.
Puterea de a merge mai departe
Când DE CE-ul meu s-a consolidat, am revenit în online. Mi-am învins temerile, mi-am adunat îndoielile și le-am pus în intenția BINELUI.
Biblioteca a continuat, împrumuturile au continuat, continuăm să oferim cărți și altor copii români de aici, din diaspora. Aripi care nu s-au frânt.
Ce am învățat însă din experiența asta? Să nu mai dau voie la nimeni să mă frângă atât de tare, să îmi frângă aripile și dorința de a face bine în JUR.
Că mi-e destul să fiu doar mamă, cum mi-e destul să fiu și mamă, și om care schimbă la firul ierbii, bucățica lui de viață.
Că nu trebuie să aștept de la alții să facă. Dacă pot să fac, să îmi suflec mânecile și să fiu aripile peste câte vor plana privirile copiilor mei când vor deveni adulți.
Fii ce simți tu că poți să fii. Lasă, Andreea, ca Dumnezeu să își facă lucrarea prin tine și tratează cu blândețe pe cei care cred prea puțin.
Așa că azi, bibliotecă este, cărțile sunt și așteaptă să fie împrumutate. Alți copii așteaptă să răsfoiască în limba lor maternă cărți. Dacă mă opream, aș fi oprit această bucurie.
Mă bucur că, deși m-am poticnit, nu m-am oprit.
Așa, cu Dumnezeu înainte și cu cărțile în brațe.
Andreea R. Crainic