E toamnă-n mine,
E toamnă-n noi
E toamna-n lanul de trifoi.
Se-așterne toamna, jelește jos
Că nu-și găsește om frumos.
Frumos la suflet, la agerime,
Că-i maistru în ÎNTUNECIME.
Jelește toamna omul bun,
Ca frunza a căzut și-i scrum,
Firul de iarbă-i pai uscat,
Pe omul bun nu l-a aflat.
Jelește toamna, tot e-un chin
Că nu-și găsește om blajin.
Jelește, toamnă, stai cuminte
Că nu sunt vremuri dinainte!
C-ai să găsești oameni frumoși
Mândrii pe-afară și făloși.
Că frumusețea-i azi pe chip,
Și înăuntru e nisip.
Dar nu e așa grav, să știi!
Că mai sunt oameni bucurii
Arată, toamnă, frunză bună
Pune-ți culorile-n cunună.
Că de-ai să cauți oameni buni,
Nu mergi prin piețe să-i aduni
Ei șad la margini de pădure,
Cam singuratici, făr’ de știre.
Căci omul bun și virtuos,
Acel ce-l are pe Hristos,
Nu stă în piețe, nici la sfat,
Căci nu se vrea a fi aflat.
Mai vezi tu, toamnă, îți zic bine
Nu mai jeli că nu-i de tine.
Așterne-te frumos în lume
Că omul bun nu cată’ NUME.
Mai caută-L frumos și bine
Respiră-l anul care vine.
Nu-n piețe, nici în mare SFAT
Nici pe la porți de împărat.
Repiră-l în păduri și pajiști,
Așterne-l în frunzele tale
Pune-l în roua dimineții.
În frumusețea-i TA cea mare.
Căci omul bun e ocupat,
Oameni în grijă a aflat,
Și face bine, alină răni,
Căci e bogat, dar nu în bani.
Așa că anul ce-i veni
Repiră-n peisajul tău
Pe omul bun, lui Dumnezeu.
Nu mai jeli, nu mai cânta,
Așterne-ți frumusețea ta.
Căci cei cu ochi or s-o privească
Și viața o să-și primenească.
Andreea R. Crainic