Cea mai grea armă a omului este vorba. De multe ori cea mai puternică. Alteori cea mai dulce. Deseori cea mai la îndemână omului. Deschidem gura și am lansat un glonț în suflet, sau doar șoptim și am înconjurat pe celălalt într-o pală de iubire.
Câtă putere putem să punem în vocea noastră, cât sens și câtă însemnătate. Dar și câtă negriciune a inimii se poate ascunde în fiecare sunet al vocii.
Limba doar reflectă cu ce gust gustăm noi lumea. Privirea noastră oglindește cu ce ochi privim noi lumea. Urechile noastre aud doar ce știm noi s-auzim. Suntem ceea ce trăim, vorba părintelui Sorin Mihalache. Suntem ce vorbim, ce auzim, ce vedem, cu ce și cu cine ne însoțim. Deschidem gura și parcă ne auzim inima!
Dacă sunetele limbii nu vorbesc despre noi, privirea ne este doar în exterior, auzul a asurzit în a se auzi pe sine. Inima orbecăiește!
Multe metafore îmbracă astăzi frumos bârfa. Dar cea mai frumoasă este cea cu penele.
Bârfă este asemenea penelor duse de vânt, odată ce am răspândit-o nu o mai putem retrage indiferent de căința noastră. Bârfa e ușoară ca pana, zboară cu zădărnicie de pe limba noastră, zboară pe la colțuri, peste mări și peste țări. Traversează oceane. O mai putem pune noi înapoi pe limba noastră?
Bârfa e ușoară că pana, dar cât de mult ne îngreunează sufletul? Vorba ca pana, sufletul ca plumbul! Al nostru suflet, de pe limba care a ieșit vorba.
Cât rău putem face cu limba, cât de ușor putem să ciopârțim un suflet, care nici n-a apucat să scoată capul în lume că-i erau ieșire deja și picioarele.
Se spune că atunci când am bârfit pe cineva în inima noastră l-am ucis și de aceea nici nu îl putem privi în ochi, căci e ca și cum ne-am privi propria victimă.
Cu toții am făcut sau facem lucrul acesta. Dar oare ce poate atârna mai greu? Conturul unei persoane făcut din pene, care pot zbura oricând sau statuia unei persoane zidită pe fapte? Penele sau faptele? Libertatea umană este aceea în care conturul unui om se oglindește după propriile fapte. Și nu zidind suflete de oameni cu cărămizi împrumutate.
Să arăm pământul din inima noastră și să lăsăm pogoarele altora să și le are singuri. Și la vremea roadelor se va vedea ce a cultivat fiecare în sufletul său și ce roade au ieșit din al său pamânt.
Ce ușor este să aplecăm suflete și ce greu este să înălțăm inimi. Propriile inimi.
Andreea R. Crainic
Sursa foto unsplash