Cu timpul înțelegi că tu ești tu,
Ești important pentru că ești,
Nimic mai mult.
Sunt unii care încearcă, vezi tu,
Să te discrediteze numaidecât:
„Nu ești îndeajuns, nu ești bun.”
Valoarea ta nu-i un salariu: nici net, nici brut.
Cu timpul ai să înveți
Că oamenii sunt și buni, și răi,
Pot fi iubitori, îți pot fi călăi.
Pentru vise nelimitate tu ești limita lor,
Ești cum te vezi tu în fața oamenilor.
Nimeni, vezi tu, nu-ți dă ceva gratis, știi?
Totul are o monedă de schimb, se pare.
Suntem specia care a mai rămas între specii,
Dintr-un micron mărime spre o stea călătoare.
Cu timpul ai să înveți răbdare, răbdare, răbdare.
Zile infinite ce se întind fără milă pe-o felie,
În acest cerc vicios numit societate,
Trăim opt ore, apoi ne retragem într-o cutie.
Cu timpul te conformezi și fără libertate.
Din când în când te vor trezi lumini,
La baruri se aud vesele voci îndepărtate.
Îți vei repeta atunci în tăceri
Că azi era mâine, iar mâine era ieri.
Cu timpul înțelegi să renunți la ceea ce-ți ceri.
Dar tu mergi mai departe pe cale,
Nu te opri acum, nu-i timp de stat.
Unii urlă prin televizorul mut cuvinte goale,
Dar tu vezi-ți treaba, ai gânduri de arat.
Pe câmpia inimii tale plantează-ți iertare, iubire.
Cu timpul înțelegi care-s plantele spre nemurire.
Andrei Crainic