Icoanele care călătoresc cu noi și marile întrebări ale lui Nectarie în acest nou drum al reîntoarcerii.
— Ce o să facem cu icoanele de pe perete? Le luăm cu noi?
Aștept neliniștită să îmi găsesc un răspuns.
— Hmmm, Nectarie, icoanele, exact așa cum le vezi pe perete, vor călători peste tot cu noi.
— Toate?
— Toate. Oriunde mergem, ele ne vor însoți, în orice casă nouă vom găsi.
— Dar candela, Mami?
— Și candela, Nectarie. Exact așa cum le vezi tu acum, așa le vom așeza și în noua casă.
— Și cărțile? Am auzit că o să vină un tir după ele să le ia. Dacă or să se strice?
— Cărțile… da, cărțile… — schițez un zâmbet în colțul gurii. — Cărțile, am aranjat eu cu Tati, încât să ajungă în condiții foarte bune acasă.
Îmi dau seama că îți faci griji. Ai încredere în Mami și Tati.
— Bine.
Se întoarce. Mă prinde de mână și, la scurt timp, adoarme.
Îmi dau seama că lipsa lui nu venea din lucruri, ci mai degrabă din starea pe care i-o dau aceste obiecte-cheie din casa noastră.
Dacă mă gândesc la icoane, la acel sentiment de liniște din fiecare seară, la aripile din tavan reflectate de candela din mijloc…
Acel simțământ se temea Nectarie să nu îl piardă: liniștea din lucrurile extrem de simple, la care nu ne-am gândit că le va pomeni.
Apoi cărțile — ancora lui cu noi din fiecare seară, momentele acelea de siguranță în care ne cuibăream unii în alții, foile care reduceau instant distanța dintre noi.
Puiul de Nectar se temea că va pierde simțiri, nu lucruri…
Nu te teme, puiule de crai.
Vom lua cu noi toate simțirile, aripile din tavan vor veni peste tot să ne însoțească zborul,
și cărțile — ohhh, ele… cât de frumos ne vor ajuta să ne sudăm iar și iar, în orice loc vom păși.
Important este să fim împreună și sănătoși.
Andreea R. Crainic
Fragment din #FotosintezaUneiReîntoarceri