Mereu mi-am imaginat că atunci când o să mă apuc să scriu o să fie un moment așa, aproape perfect. Eu, la lumina unei lămpi, așezată poetic într-un scaun comod, la un laptop aprins, în timp ce copiii dorm. Am visat de multe ori la acel moment, a fost luminița mea de la capătul tunelului, când mă afundam în grijile de mămicie. Aceasta și încă o altă luminiță, o las acolo așezată, mi-e frică și să îi spun numele să nu cumva să dispară. Va veni și momentul ei.
Și așa am ajuns sa am zeci de note în telefon, neediate, neterminate, neșlefuite. În așteptarea acelui moment perfect. În fiecare zi îmi spuneam că seara, după ce adorm copilul, apoi copiii amândoi, o să mă pun la laptop și o sa scriu. Aprindeam câte puțin luminița aceea, dar o stingea repede oboseala și somnul, căci cădeam și eu la datorie în lumea viselor, odată cu ultimul copil dormit. Atât de obosita eram.
Mi-am cumpărat și un laptop mai bun, crezând că o să mă motivez să mă ridic seara să scriu. Un an a stat în cutia nedesfăcută! Un an! În fiecare zi îmi ziceam că o să deschid acea cutie. Ghiciți ce? Nu reușeam de oboseală. Nu că acum sunt mai odihnită dar…
M-am luminat, oameni buni! Momentul acela nu o să existe, iar eu pierd luminița mea de la capăt. Adică, eu scriu…pentru că vreau sa îmi amintesc senzațiile anumitor momente, bune sau rele, să nu se piardă așa fără să-și spună lecția. Dar îmi dau seama că nu sunt un calculator și că în creierul meu de mamă e cam gri acum să îmi amintesc toate acele senzații.
Ori scrii acum, Andreea, ori o lași baltă și nu o să scrii niciodată! N-ai sa te așezi tu în momentul tau perfect să scrii din amintiri senzații ale momentelor. Nu! Scrie acum, scoate telefonul! Intră în note, scrie, scrie! Dacă pentru tine e terapie, scrie! Prinde luminița aceea, într-un balon de sticlă și poart-o în momentele vieții tale. Dă-i drumul pe net, fă-ți curaj! O fi o pereche de ochi să citească! Macar te citește soțul. Fan declarat. Și tu ai aprins luminița și ai mers mai departe. Lasă-ți urma ta acolo…în univers. Fii un punct mic!
Scrie azi, scrie mâine, nu scrie deloc, scrie iar.! Scrie mult azi, nu scrie deloc săptămâna viitoare. Dar scrie! Când îți e greu, când îți e ușor, când îți place, când abia te târăști de colo colo. Scrie, fato! Poartă luminița asta cu tine! Că vine rutina vieții și ți-o acoperă cu…nimic. Cu fix nimic!
N-o lăsa să se stingă! Mai aprinde-o, măcar din când în când! Poartă-ți luminița ta cu tine! Nu se știe când îți va lumina cele mai întunecate cotloane a vieții.
Purtați-vă luminițele (pasiunile, talanții) oameni buni și lăsați-le să ardă, neîntrerupt în voi. Fiecare o are! Și tu, și eu și toți! Care e luminița voastră? E acolo! Poate n-ai mai aprins-o de mult, dar e acolo! Nu o lasă uitată! Azi poate fi un punct mic de tot, mâine făclia vieții tale.
Să ne citim cu bine!
Andreea R. Crainic
One Comment