MAMĂ

Mamă ești raiul, ești splaiul iubirii.

Mamă ești raiul, ești graiul bunătății.

Mamă ești raiul, ești oaza iertării.

Mamă prin simplul fapt ca ești nu sunt rătăcitor în lume și am un nume. Am un loc, o casă, un sunt. Fără tine nici nu m-aș ridica de la pămànt.

Mamă, tu sigur te-ai întâlnit cu infinitul și i-ai spus ca vrei să fii veșnică pentru ai tăi copii. Mama, pentru rugăciunile tale Dumnezeu încă ține lumea pe palme.

Mamă, în cântecul tău de leagăn adoarme tot uriașul din mine. În tine mă cuibăresc. Mi-e mai mult decât bine.

Mamă, te doare! Ce te doare? Ca n-ai brațe mai lungi, îmbrățișare mai mare, să cuprinzi lumea?

Mama, ești cosmos de bun și bine. Viață întreagă se cuibărește în tine.

Mamă, ești rouă. Reverși peste lumea întreagă iubire, îmbraci cuprinsul în haină nouă.

Mamă, ești alinare. Peste tine trec toate, grele ca plumbul sau ușoare ca fulgul, dar tu pe toate le faci să zboare.

Mamă, ești purtătoare, de viață, de griji, de nevoi, de bucurie mare. Toate se reflectă-n tine ca o zare în propria mare.

Mamă, duci lumea pe umerii tăi gingași, pui blândețe unde nu este, aduci bun unde tot-i scrum.

Tot tu mamă devii leoaică, în luptă pentru puii tăi noi ceilalți suntem pierzători, căci tu ești veșnic câștig de jertfa-ți dezinteresată.

Mamă, ești singurătate la felinarul nopții când puii îți zac bolnavi sub ale lor cearșafuri.

Mamă, ești medicament, când te așezi pe orice rană fizică sau sufletească ca un pansament.

Ești mâna veșnic întinsă, niciodată plecată. În tine își pun nădejdea oameni mari și mici de parcă o deții toată.

Mamă ești riduri felurite, de nedormit, de iubire, de griji și necunoscute. Peste chipul tău s-a așternut viața cu vrute și nevrute.

Ești feminitate, delicatețe, până și-n furia ta e o blândețe. Și supărarea o exprimi măiastră. Ca o floare ce se luptă să iasă de sub stratul de zăpadă să fure frânturi de soare.

Mamă, iubirea ta are gust, miros, pipăit. Se simte cu toate cele șase simțuri. Sau, tu ai zece. De ele nimic nu trece.

Mamă ești instinct ce nu se-nșeală niciodată. În tine sunt mii de îngeri, căci în inima ta parcă prevezi lumea toată.

Mamă, și când dormi lumea doarme pe tine. Ești somnul lin cuibărit adânc în cele mai grele tumulturi și ruine.

Mamă, ești aliment, nici toți cercetătorii din lume nu au putut să reproducă elixirul vieții pe care tu îl dai puilor tăi, ca medicament.

Și totuși, mamă, dacă ești toate, de ce nu-mi ești veșnică? Sau cine îți dă puterile toate?

De curând, când te-am văzut plecând genunchii tăi la rugăciune am înțeles…Peste tine nimic nu e, decât Dumnezeu. Veghezi ca un uriaș, dar El este farul tău în univers.

Mama ești rai pe care nu l-am trăit niciodată destul, de care mereu duc dorul și în așteptarea căruia mereu sunt. Oare câte veșnicii mi-ar trebui să te trăiesc destul?

Oare infinitul?

Andreea R. Crainic