Nu pot, Doamne, să Te las, astăzi când Te răstignești,
Căci nici Tu nu m-ai lăsat, când zăceam în tină, jos.
M-ai purtat ușor în brațe, rănile să-mi oblojești,
Nu pot astăzi să Te las cu-a Ta rană de prisos.
N-am să trec pe lângă cruce, să mă uit spre astă lume,
Să n-aud strigătul Maicii, ce îți plânge la picioare.
N-am să-ntorc a mea privire, fără să Te strig pe nume,
Fără să-Ți văd rănile ce au izbăvit o lume, prin jertfa-Ți mântuitoare.
Nu-ndrăznesc să-mi întorc capul, fără să mă plec la Tine,
Fără să îți văd iubirea, ce-ai jertfit-o pentru om.
Căci nici Tu nu Te-ai întors și Te-ai aplecat spre mine,
M-ai udat cu har și grijă, m-ai crescut ca pe un pom.
Astăzi am să mă opresc, nu să-Ți vindec a Ta rană,
Căci nimic din ce aș face n-ar servi ca pansament.
Astăzi am să stau cu Tine, să privesc și să n-am teamă,
Lumea se va face bine prin al Tău medicament.
Cu nădejdea că-n durerea-Ți ai ascuns un început,
Cu lumina Ta în rana ce-astă lume a schimbat,
Eu rămân aici, la cruce, fără grabă, fără glas,
Și-am să Te aștept, Iisuse, în Hristosul Înviat.
Andreea R. Crainic