De peste un mileniu, în fiecare an, în același loc, Lumina Sfântă se coboară, în formă materială, în mâini omenești. În vreme ce toate confesiunile pământului se adună pentru a fi martore unei minuni care se repetă an de an.
Unii cu îndoială, alții cu credință, unii cu certitudine, alții cu multă curiozitate, așteaptă.
Acolo, ființa umană nu mai ține cont de confesiune sau culoare. Se adună pentru a fi martoră directă unei minuni pe care Dumnezeu o îngăduie, încă, făpturii omenești.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Despre asta pot scrie teologii.
Această lumină, care și anul acesta a coborât la Ierusalim, ajunge aproape în fiecare an, într-un ultim sat dintr-o comună, la o mănăstire.
Străbate o Românie întreagă și ajunge, în cele din urmă, înainte de a se rosti „Hristos a înviat”, și la mănăstirea de lângă satul nostru.
Lumina care adună pași și mâini ce o aduc în întreaga țară, cu chipurile luminate, care aproape devin îngeri omenești pentru o seară.
Lumina care călătorește cu avionul, apoi este așteptată și preluată de către alți oameni, pentru a fi dusă mai departe, în cât mai multe case și biserici.
Această lumină adună în jurul ei jertfă, nu ține cont de rang și nici de poziție socială și ajunge în toate casele care o primesc.
Oameni care ies la porți să o aștepte, preoți care stau și așteaptă ca Lumina Sfântă să treacă. Chipuri luminate o duc mai departe. Pentru că în Sâmbăta Învierii, totul este dragoste.
Lumina nu are graniță. Nu are limbă, nici naționalitate.
Lumina vine la noi toți, cei care o primim.
Dacă anul trecut o primeam în diaspora, iată că nici cele mai grele drumuri nu se pot așeza mai presus de dragostea omenească. Există, întotdeauna purtători care o duc mai departe.
Și astfel, undeva, într-un ultim sat dintr-o comună, pe un deal fără semnal și fără electricitate, unde nu ajunge asfaltul, ajunge și Lumina Sfântă, tocmai de la Ierusalim.
Dar cred că, mai degrabă, Lumina ajunge de la inimă la inimă de om.
Și atunci ajung să înțeleg, câtuși de puțin, de ce Hristos se jertfește pentru noi oamenii.
Pentru că, în adâncul nostru, orice ființă umană are șansa să se desăvârșească.
Așa ne trimite Hristos o lumină în jurul căreia oamenii se adună, își luminează chipurile, își grăbesc pașii, dau din mână în mână, merg pe străzi aglomerate și chiar pe drumuri fără asfalt.
Și asta pentru a duce, în orice loc unde bate clopotul și toaca, Lumina pe care să o urmăm.
Așa, în această seară, la un schit pe un deal din Moldova, Lumina Sfântă de la Ierusalim este așteptată să ajungă, ca șansă pentru fiecare dintre noi: să ne lăsăm lumina aprinsă. Și dacă nu ajunge, cu siguranță ajunge lumina aceea care se aprinde în oameni.
Pentru că Hristos se jertfește, an de an, ca să avem șansa, iar și iar, la desăvârșire.
Iar ei, purtătorii de lumină, mâini omenești în care Dumnezeu încă se încrede, ne învață că lumina răzbește și acolo unde pare că nu mai ajunge nimic.
Ca să putem spune, cu toate mădularele ființei: Astăzi, Hristos învie și în noi.
Hristos a Înviat
Andreea R. Crainic