Toropită de oboseala reușitei. M-am gândit mult zilele acestea când am dat totul ca să pot să ating un anume obiectiv, motivată fiind de timpul cu copiii mei.
E ca și cum ai urca pe un munte. Uneori aluneci, alteori se zdrobesc pietrele sub tine, alteori plouă, de multe ori cazi. În acest parcurs sunt dăți când simți ca poți foarte mult, dar zile cănd simți că nu poți să dai un pas spre a urca mai departe.
Ce face însă diferența în toate aceste situații? Să nu renunți, chiar dacă te așterni puțin să te odihnești. Să-ți umfli pieptul de aer nou și când ești pregătit să continui.
Ce mai face diferența? Să ai oameni care cred mai mult în tine decât crezi tu. Ca atunci când tu crezi că nu mai poți, ei să “îți sufle puțin în aripi”, cum spun fetele din comunitatea faină în care am intrat de curând.
Să nu lași pe alții să te frângă. Să te înconjori de oameni care îți suflă și îți întind aripile.
Să stai în cădere, dacă se întâmplă să cazi, dar să nu te poticnești în ea. Să stai atâta cât să îți scrii lecția în suflet și să mergi mai departe. Să o scrii cu bucurie și ușurare, ca parte din teoremele vieții tale. Și când ai pus punct să continui.
Când simți că nu mai poți să te odihnești…în orice urcuș e odihnă. E răgaz, nu cursă cronometru. Acolo, lin, în tihnă te poți bucura de toate micile peisaje care îți apar în cale. Dar să nu te toropești în odihnă, ci să o faci combustibil de drum.
Urcușurile sunt grele. Și lente, când le faci de mână cu copiii. Dar cu ei chiar te oprești să admiri fiecare floare de reușită care îți iese în cale, pentru că o miroși după multă sudoare.
Sunt toropită de oboseală. E ca și cum am cucerit un “vârf” foarte mic, dar din acest mic vârf mă uit cu atâta blândețe la peisajele pe care le-am mirosit, simțit, depășit, până aici. Mă uit la copii, ascult respirația lui Serafim care acum doarme. Suntem în acest mic vârf împreună….dar conștienți că aici ne-a adus doar Dumnezeu.
Mici biruințe, mari eforturi…beție de împlinire pe care o miros în firele de păr transpirate ale lui Serafim. Cred că am să adorm lângă el.
Sunt toropită de o oboseală dulce, am să adorm și-am să mă gândesc care e planul următoarei noastre călătorii, în familie.
Andreea R. Crainic