Cea mai mare teamă a mea când am rămas a doua oară însărcinată a fost că n-am să pot iubi mai mult decât iubesc pe Nectarie. N-am să pot iubi pe nimeni vreodată mai mult decât îl iubesc pe Nectarie. Îmi spuneam: Gata, aici s-a oprit tot, nimic nu poate depăși iubirea pentru Nectarie, nu mai există un mai departe. Există stop, e maximum inimii mele. Că și așa simt că explodez de iubire într-o întreagă galaxie. Ce o sa fac? Că nu o să pot iubi mai mult!
Și a venit Serafim. Cu o naștere neașteptată, a dorit să vină firesc, fară alte artificii. A vrut să îmi predea lecția încă din primele secunde de viață. E totul firesc mami și spontan! Ai să mă iubești firesc, așa cum am venit pe lume. Natural, fără pic de artificii. Și-am învățat să îl iubesc. L-am descoperit. A fost iubire conștientă și așezată. La el totul e așezat, firesc, natural.
Nectarie e furtuna care face prăpăd de iubire, de furie, de bucurie, de plânsete. E furtuna care spulberă previzibilul într-o secundă. El riscă, se aruncă, încearcă și iar încercă și se enervează. Totul este intens la el.
Serafim e liniștea de după furtună. El se așează peste tot cu tihnă, îsi calculează pașii, e atent. E ca nisipul care se așează după furtună și străluceste cel mai frumos de parcă nimic n-a fost. Între un vulcan și nisipul silențios din desert sunt eu…mama când vulcan, când nisip tihnit în lumina soarelui. Mama cameleonică, care se luptă în a sta în furtună de orice e ea, până la liniștea care nici nu șoptește decât tăcere mută și odihnitoare.
Cum e posibil că doi frați sa semene atât de mult și să fie totuși atât de diferiți?! Cum e posibil că inima nu mi-a explodat în galaxii și a rămas întreagă când în furtună, când în arșița nisipului tihnit?
Răspunsul a venit într-o seară de la Nectarie când, șezând pe umerii lui tati privea cerul:
Tati?
Da, puiule!?
Câte stele sunt pe cer??
Nu știu, muuulllteeee!
Nuuu, tati! Sunt tati, mami și Sera!
În ochii lor putem fi doar stele care strălucesc în negura nopții și care au infinite posibilități sa stălucească fără să fure din strălucire celorlalte stele. Și dacă el spune că sunt stea, cum pot eu să-l contrazic că pe bolta mea cerească infinită nu mai este loc de altă iubire și încă o iubire, și încă o iubire…când e atâta loc pe bolta cerească?? Darămite în inima unei mame?!
Pe bolta cerească a unei mame încap un infinit de iubiri care sclipesc și în cele mai încețoșate nopți!
Andreea R. Crainic