Tu, Doamne,
îmi dai măsură în toate,
Puțin din liniște,
puțin din sănătate.
Îmi dai măsură
și în fericire,
Să nu adorm,
să pot să-mi vin în fire.
Îmi dai și ploaie,
și senin deodată,
Să nu-mi las
arma luptei abandonată.
Îmi dai să lupt,
să mă cunosc mai bine,
Și nu mă lupt
cu oricine,
ci cu mine.
Tu, Doamne,
mă trezești la viață,
Îmi deschizi
ochii inimii
în fiecare dimineață.
Și nu mă lași
să adorm
în somnul nepăsării.
Îmi dai puțin
să gust
din tainele iertării.
Și tot Tu, Doamne,
mă lași pierdut în zări,
Mă lași cuprins
de griji
și nepăsări.
Și mă salvezi
când zac învins,
pierdut,
Să nu mă pierd
către necunoscut.
Mă odihnești
când de-abia respir,
M-ajuți la bunătate
să aspir.
Și, de-s stângaci
în a vedea iertarea,
Mă ierți,
căci mare
Ți-e răbdarea.
Tu, Doamne,
tăcut mă ții
în palma Ta.
Și zilnic mă înveți
ce este iubirea.
M-ai plămădit
perfect de imperfect,
Tu mă iubești
chiar dacă sunt defect!
Ține-mă, Doamne,
în palma Ta mereu,
Ajută-mă să iert
chiar de e greu.
Fă-mă să văd
iubirea
și iertarea-n toate,
Tu, Doamne, nu mă părăsi,
nici în virtuți,
nici în păcate.
Andreea R. Crainic