Doamne, îți mulțumesc că ai scuturat amorțirea și-ai așternut în locul ei muguri timizi care m-au învățat că și după cel mai aspru îngheț viața încă își face loc.
Pentru vântul, deloc timid, care a purtat cu el rămășițe uscate ale gerului și care mi-a arăta că orice greu adie spre vindecare
Pentru că ai lăsat loc zilelor călduroase, deși promoroaca încă era stăpână peste meleaguri. Mi-ar arătat că nimic nu domnește veșnic și că așteptarea își află răspunsul.
Îți mulțumesc pentru stolul de berze care a adus cu el promisiunea că pământul devine din nou un acasă de locuit și care m-a învățat că orice plecare își are întoarcerea.
Pentru florile pădurii care mi-au arătat că revenirea din odihnire are mai multe culori, nu doar alb sau gri.
Pentru pumnii copiilor mei care au adus buchete de ghiocei și care m-au învățat că pentru bucurii albe este nevoie să urci drumuri abrupte.
Pentru urzicile culese, zi după zi, din spatele casei, ele m-au învățat că Dumnezeu trimite vindecare chiar și prin ce ustură. Că darurile se pot ascunde în tulpini arzătoare.
Pentru ploile venite după zilele călduroase, care mi-au amintit că orice creștere se naște și din plânsul cerului.
Îți mulțumesc și pentru teama înghețului, ivită în mijloc de martie, care mi-a șoptit că nu suntem în control și că nimic nu e garantat.
Îți mulțumesc pentru învierea ascunsă în toate, care se arată primăvara fără zgomot, ca o mărturisire că nimic nu se pierde cu adevărat, doar se reînnoiește în Tine.
Învață-mă, Doamne să cunosc înflorirea chiar și după cele mai nemiloase înghețuri, așa cum îmi arată natura revenirea ei.
Învață-mă să ridic capul după orice plecăciune, așa cum răzbesc primele flori, la început de martie, prin stratul de zăpadă.
Arată-mi mereu calea pe care să mă întorc acasă, așa cum o găsesc negreșit păsările călătoare.
Și înflorirea să-mi fie doar spre folos și bun rod.
Andreea R. Crainic