Sunt în grădina bunicii și curăț ceapa de buruienile înalte, pentru ca ea să poată respira și să dea din seva ei gustul cel mai bun pe care noi să-l punem pe masă.
Și, curățând și privind ceapa, îmi dau seama că așa este și în viață.
De câte ori ne dorim să scoatem darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat și să le punem în slujba lumii. Și, de multe ori, suntem acaparați de oameni nepotriviți sau de propriile neputințe. Ne lăsăm acoperiți de ele și uităm să cultivăm ceea ce Dumnezeu a pus în noi.
Stăm în acea umbră densă, crezând că acolo ne este locul.
Dar umbra nu face decât să ne înfrigureze și să ne plece și mai mult.
Și dacă smulgem ierburile? Dacă plivim în grădina vieții noastre și facem loc pământului fertil să ne rodească și împlinească?
Cât ne grăitor ne explică natura firea noastră și ce teorie frumoasă ne lasă în însuși creația Lui. de la baza pământului se ridică cele mai importante întrebări ale traiului nostru în acest pământ. La ce ne cheamă viața, pe fiecare dintre noi?
Să stăm la umbră de ierburi înalte, să ne lăsăm înăbușiți în îmbrățisări înșelătoare? Sau să ne dezrobim, să umblăm liberi pe colinele acestei vieți, în pelerinajul din acestă lume, cum spune părintele Sofian.
Am rupt mohorul din ceapă, buruiana care a cuprins-o dar, de fapt, a înăbușit-o. Acolo unde nu smulge mâna omului, roada este răpusă.
Poate ni s-a întâmplat și nouă. Cu oameni, cu neputințe sau cu plăceri care, la început, ne fac să ne simțim bine, să uităm de grijile lumii, să evadăm din noi. Par că ne îmbrățișează, dar ajung să ne împovăreze.
Mohorul acesta nu se lasă rupt ușor. Trebuie să ai zvâc, să ai curaj și să-l apuci din rădăcină. Apoi îl aduni, fir cu fir, dintre firele de ceapă. Așa sunt și lucrurile care ne sufocă sufletul. Nu dispar dintr-o dată, se desprind, cu răbdare, unul câte unul.
Buruienile, de multe ori, devin mai înalte decât noi. Iar darul pe care ni l-a dat Dumnezeu rămâne la umbra buruienilor. Fricile, dependențele sau oamenii nepotriviți ajung să ne împresoare, iar noi să rămânem mici.
Cât de des prășim în inimile noastre? Cât de des facem curat și dăm darurilor noastre pământul fertil din care să crească? De câte ori ne îngropăm darurile la umbra buruienilor și noi rămânem tăcuți la umbra lor?
Poate că este de ajuns să începem astăzi. Cu un singur fir de mohor smuls.
Andreea R. Crainic